Relaţia cu NATO a Republicii Moldova este una dintre cele mai complexe şi delicate. În parcursul ei European, R. Moldova este prinsă între experienţa istorică a tuturor a statelor răsăritene în parcursul european, respectiv trecerea prin NATO, ca o condiţie necesară pentru pregătirea societăţilor de confruntare cu testul integrării europene şi foarfecele neutralităţii, stipulată în Constituţie. Neutralitate de iure, nu de facto, trupele ruseşti fiind încă prezente iliegal pe teriroriul Republicii Moldova cu toate că în Constituţia R. Moldova din Art.11 alin. (2) „Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.” Relaţia Moldova-NATO, îsi are inceputul la 6 ianuarie 1994, cu ocazia reuniunii la nivel înalt a Alianţei Nord-Atlantice, la care a fost examinată iniţiativa americană "Parteneriatul pentru Pace", Republica Moldova şi-a exprimat interesul de a adera la acest Program. La 16 martie 1994,la Bruxelles, la Cartierul General NATO, a avut loc prima întrevedere a Preşedintelui Republicii Moldova cu Secretarul General NATO urmată de semnarea Documentului-cadru al Programului "Parteneriatul pentru Pace".
Scopurile Parteneriatului pentru Pace includ:
- Facilitarea transparenţei în procesele de planificare a apărării naţionale şi de buget;
- Asigurarea controlului democratic al forţelor de apărare;
- Menţinerea capacităţii şi a disponibilităţii de a contribui la operaţiunile puse sub autoritatea ONU;
Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord este însă fundamental diferită de aderarea la UE, prin natura şi specificul organizaţiei internaţionale vizate în acest caz modelul de modificare a constitutiei este cel mai potrivit pentru Republica Moldova, spre exemplu constituantul român a prevăzut acelaşi tip de procedură particulară de aderare ca şi pentru Uniunea Europeană, adică adoptarea unei legi sui generis de ratificare a unui tratat internaţional, în şedinţa comună a Parlamentului, cu o majoritate de 2/3 din numărul total al deputaţilor, deşi participarea la Tratatul Atlanticului de Nord corespunde unui alt tip de prioritate a politicii statale, anume aceea de asigurare a securităţii şi de creştere a capacităţii sale de apărare. După 2001, anul venirii la putere a comuniştilor , ideea de „ neutraliate” devine sacrosantă şi determinată în orice demers de politică externă a Chişinăului. Cu toate acestea, tot în perioada guvernării comuniste, Preşedintele Republicii Moldova a vizitat la 7 iunie 2005, Cartierul General al Alianţei participînd la reuniunea NAC. În cadrul acesteia, a fost declarată intenţia Republicii Moldova de a adopta un Plan individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP). Drept urmare, Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO, care marchează o etapă calitativ nouă în cooperarea dintre cele două părţi, a fost adoptat de către Consiliul Nord-Atlantic al Alianţei la 19 mai şi, respectiv, de Guvernul Republicii Moldova la 24 mai 2006.Acest document fixează un şir de obiective importante, precum aprofundarea cooperării RM cu structurile şi instituţiile europene şi euroatlantice, promovarea reformelor democratice în diverse domenii, reformarea şi modernizarea sectorului de securitate şi apărare, consolidarea controlului democratic asupra forţelor armate etc. Integrarea în NATO este un proces care afectează întreaga societate, la nivel sistematic şi uman. Planul de acţiuni nu prevede nimic în ceea ce priveşte reformarea sectorului militar sau relaţia acestuia cu spaţiul civil. Este o naivitate să crezi că poţi democratiza societăţi din fostul spaţiu sovietic fără a demantela şi reforma, în primul rând, instituţiile de forţă. Aşa cum este provincial şi proba unui complex profund a tot repeta presupusa excepţionaliate a Republicii Moldova. În discursul său de la Summit-ul Bucureşti, preşedintele celui mai puternic stat de pe planetă, George W. Bush, vorbea inspirat, despre „civilizaţia euroatlantică” şi „instituţiile Europei” . „Instituţiile Europei” – nu „instituţiile europene” – sunt în viziunea preşedintelui american, NATO şi UE. Ele, împreună, au clădit Europa în care , în 2007, România şi Bulgaria s-au integrat şi spre care R.Moldova năzuieşte. Mai mult: integrarea in „ instituţiile Europei” este ispăşirea târzie pe care occidentalii au făcut-o pentru târguri mai vechi, ignobile şi peste capul răsăritenilor. A sugerat-o preşedintele Bush, subtil, dar nu foarte, când vorbit în discursul său despre integrarea în instituţiile Europei ca singurul instrumet prin care „Europa depăşeşte moştenirea amară a Ialtei”. Din punct de vedere juridic, aderarea unui stat la UE presupune ratificarea mai multor tratate internaţionale, numite de textul Constituţiei „tratatele constitutive ale UE". ConstituţiaRomâniei cuprindea dispoziţii generale referitoare la ratificarea tratelor internaţionale (art. 11) şi prevederi specifice privind doar tratatele internaţionale din domeniul drepturilor omului (art. 20), însă nu cuprindea şi dispoziţii cu caracter general referitoare la transferul unor atribuţii statale în sarcina unor organizaţii internaţionale sau cu privire la exercitarea în comun cu alte state a unor competenţe specific statale, aşa cum este cazul altor legi fundamentale europene " Polonia şi Suedia au propus la 26 mai 2008 instituirea unui parteneriat estic în cadrul politicii de vecinătate. Evenimentele din Gerorgia din august 2008 au grăbit promovarea şi reformularea proiectului iar la 7 mai 2009 Parteneriatul Estic este oficial lansat în cadrul primului Summit la nivel înalt de la Praga. Încercarea de a acorda un confort psihic nu este suficientă pentru a consolida un parteneriat solid care să funcţioneze pe baza unor interese. După eliminarea difinitivă a taxelor vamale în vest care asigură venituri importante pentru bugetul Republicii Moldova va reveni cu greu de pe deficit. Dacă liberalizarea comercială şi integrarea economică nu va fi susţinută de asistenţă financiară considerabilă, eliminarea vizelor vor fi aruncaţi în şomaj muncitori care efectiv nu vor mai avea soluţii de angajare. Pentru că piaţa muncii ruseşti va fi închisă pentru basarabeni din moment ce Republica Moldova va fi integrată în economia europeană. Oficial în Federaţia Rusa muncesc peste 500 de mii de muncitori migranţi originari din Republica Moldova. Declaraţii în acest sens au fost facute luni de şeful adjunct al Serviciului Federal de Migratiune din Federatia Rusa, Anatoli Fomenko.Parteneriatul estic nu prevede nici o perspectivă clară de integrare europeană, este mai degrabă un eşec total al politicii europene în republica Moldova care continuă prin naivitate şi lipsă de idei să susţină că este un succes. Republica Moldova se regăseşte alături de Azerbaidjan sau Armenia, state care nu-şi propun aderarea la Uniunea europeană. Răspunderea fundamentală pentru securitatea ţării o poartă, desigur Preeşedintele Parlamentului, guvernul, şi celelalte instituţii ale statului. Democraţia a fost importată ca fiind un bun model optim de management al unui stat, economia se doreşte a fi în circuitul mondial însă sunt sfidate prin caracterul sfidător a clasei politice.Din păcate în Republica Moldova lipseşte acea clasă politică care ar avea dorinţa de a integra în structurile europene şi euro-atlantice. Instruirea elitelor la şcolile cele mai prestigioase ale lumii, democratizarea republicii Moldova şi reformele economice pot duce la crearea bazei pentru un stat viabil, apt să decidă singur drumul pe care doreşte să-l urmeze – spre Uniunea Europeană şi NATO sau spre Uniunea Vamală . Relaţia dintre stat şi cetăţeni este cauza principală pentru care această situaţie persistă.
Post a Comment